Linistea dinaintea suspinului

Linistea dinaintea suspinului

Ultimele postari ale lui Miron Bogdan (vezi toate)

Motto: Unde vei găsi cuvântul/Ce exprimă adevărul? (Mihai Eminescu – Criticilor mei)

Tematica iernii m-a fascinat dintotdeauna. Iarna, mai mult ca orice, e un anotimp seren. E dedicat introspectiei, linistii; e un anotimp distant si incruntat, dar deindata ce ajungi sa cunosti Iarna mai de-aproape realizezi cat e de blanda, de sensibila, de incarcata de emotii.

Nu trebuie sa ma credeti pe mine – haideti sa descoperim impreuna ce spun marii clasici despre Iarna. Pentru ca nimic nu te rupe de rutina si te elibereaza de stress asa cum poate sa o faca poezia! Ati ghicit – astazi va indemn sa cititi poesii!

Incepem cu un poet pierdut printre vechi generatii de boieri si apuse timpuri de glorie strabuna – va amintiti de Vasile Alecsandri? Era un tip extrem de eficient in exprimare; nu se pierdea in elucubratii fanteziste si sensuri absconse – asternea pe hartie cee ace vedea si simtea intr-un mod simplu si amuzant. Va amintit de celebrul vers Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara? Astazi ar suna ca o scuza penibila a drumarilor – dar e imaginea simpla si in acelsi timp superba a unei mandre tari acoperita de un nesfarsit covor imaculat. Mi-l imaginez pe conu’ Vasile stand la fereastra conacului sau din Moldova, si transformand in cuvinte imaginile si senzatiile. E un peisaj idilic – o fotografie pe care ne-o lansam in momentul in care ne amintim  Iarna, si nici nu trebuie sa inchid ochii pentru a vedea aievea lumina si caldura de necuprins ce te invaluie din raceala stralucitoare a zapezii…

Iarna – Vasile Alecsandri

Dar Iarna nu e doar sarbatoare! Si daca ati citit Noapte de decembrie stiti despre ce vorbesc. Macedonski e unul din poetii mei preferati pentru faptul ca reuseste sa descifreze tainite adanci ale mintii umane; el e procupat de ceea ce se vede dincolo de cortina si e intr-o constanta cautare a unei fericiri nedefinite, mereu pierduta, mereu departe, mereu anuntata – niciodata atinsa… Noapte de decembrie e visarea din mijlocul inghetului cumplit – o alta perspectiva; acum vremea nu e prietenoasa (Pustie si albă e-ntinsa câmpie), frigul e muscator si salbatec iar zapada e terorizanta, ca desprinsa dintr-o stire de la ProTV. Planurile se schimba brusc – experienta directa a poetului nu mai e suficienta pentru a ne induce visarea, si aici intra in joc geniul lui Macedonski. El ne transpune intr-un alt plan, o alta lume, o alta civilizatie si un alt timp; si ne vom pierde intr-o dulce cautare, uitand de frigul si de napasta de afara.

Noaptea de decembrie – Alexandru Macedonski

Poetul copilariei mele a fost Toparceanu. Avea un stil inconfundabil – si e probabil singurul poet roman care a stiut sa scrie poezie culta pe limbajul copiilor. (Poate si Ana Blandiana, dar mesajul ei e mult mai profund). In viziunea lui Toparceanu Iarna e trista si melancolica, dar totusi nu se poate dezice de stilul sau amuzant si suav, pentru el Iarna scoate-o lume ca din basme, iar natura e reprezentata prin plopi urbani si crengi cochete – suntem intampinati de sanii cu clopotei iar fulgii se aseamna cu margaritare. Iarna lui Toparceanu, la fel ca lirica lui, e o tanti draguta, mereu zambitoarea, la vreo 50 si ceva de ani, care nu prea apuca sa isi vada nepotii – de aceea isi rasfata cunoscutii cu toate bunatatile posibile. Si de aceea o sa mi-l amintesc mereu cu placer, sis per ca intr-o Noapte de iarna vei citi si tu…

Noapte de iarnă – George Topîrceanu

Ei, dar nu putem uita sub nicio forma de Nichita! Nichita Stanescu desigur – poetul care a ravasit o tara intreaga nascocind sensuri si idei, purtand simplu ideea de maretie si izvodind versuri sublime inconjurat de nulitati comuniste. Motivul Iarna nu a fost tocmai favoritul numarul 1, dar iata cum stia Nichita sa priveasca frumusetea anotimpului Ce limpezi sunt mainile tale, iarna! si in acest incomparabil vers surprindem parca intreaga lui filosofie despre poezie, stilul acela plin de gratie, framatand ca o suava balerina ce abia atinge scena in dansu-i nebun; Iarna lui Nichita e impanzita de dragoste si fior si uitare; fiece vers e o sentinta dulce la visare – si nu putem sa ne smulgem din vraja acesta fara un adanc suspin… Oh, Iarna a lui Nichita!

Cântec de iarnă II – Nichita Stănescu

O poezie care nu are nevoie de introducere e Iarna pe ulita a lui Cosbuc. Teribil cat de mult îmi place Cosbuc. Intai de toate pentru ca e ardelean, si asta se poate intrevedea din calmul si linistea versurilor sale. Apoi pentru ca stie se joace cu un ritm alert ce scoate din rutina versului clasic si te arunca intr-un vartej de emotii si senzatii calde si placute, un vers cu o muzicalitate aparte, ca intr-un concert de sensuri si imagini – orice tablou e plin de miscare, voie-buna si gata sa te incante, mesajul e simplu dar emotionant iar in final nu poti face altceva decat sa te identifici cu personajele! A-nceput de ieri sa cada/Cate-un fulg, acum a stat – iata cat de sugestiv poate sa descrie inceata plutire a fulgilor… pana cand scena se schimba brusc is auzim aievea un navalnic vuiet ce insoteste o ceata de copii. De cumva (v)-ati intrebat cine a nascocit imaginea faimoasa a copiilor de pe culmea dealului pregatati sa se avante pe derdelus – multumuti-i lui Cosbuc, nu lui Feisbuc!

Iarna pe uliţă – George Coşbuc

Lucian Blaga e cunoscut publicului contemporan pentru citatul acela cu vesnicia si cu satul. Personal nu am avut intotdeauna rabdare sa il rumeg pe Blaga – e profund, poezia lui e impanata de fatete si sensuri, el e asemeni unui urias ce se joaca si aranjeaza realitatea asa cum ii place si cum o vede el – construind complexe edificii de cuvinte si senzatii inchegate in multiple intelesuri. E nevoie de o minte limpede ca sa il citesti pe Blaga – el nu e un poet care il poti citi ca sa te relaxezi – pe Blaga il citesti in momentele cand vrei o provocare intelectuala sau o iesire din confort. 21 decemvrie nu e deloc diferita – mana ce scrie pe apa e o cutremuratoare imagine a efemeritatii, si Blaga constata melancolic In iarna sta tara, parca profetic prevestind sterile cu blocaje in nameti… E dificil Blaga – dar atat de frumos!

21 decemvrie – Lucian Blaga

Va vine sau nu sa credeti – dar Bacovia nu a scris doar Plumb. Lirica lui Bacovia e simbolista – influentata puternic de marii poeti francezi din acest curent; dar Bacovia aduce o nota blanda, suava, tipic romaneasca in tot acest ciclu subtil de nuntari si umbre; poezia lui ia misterioase forme melodioase; imi imaginez ca muza ce ii dicteaza poarta o ie inflorata si are parul strans inttr-o basma rosie, o muza ce il face sa viseze cu ochii deschisi – iar pe noi, cititorii, ne poarta in departate calatorii, cautand amanuntul, cautand sa discernem clipa… Decembre e atat de tipic bacovian – un sentiment ciudat te invaluie in timp ce privesti, vrajit de porunca poetului – Te uita cum ninge decembre – auzi focul cum trozneste, auzi vijelia, auzi vocea calda recitand si vezi ca zapada-i cat gardul

Decembre – George Bacovia

Arghezi e poetul care a reusit sa ravaseasca lirica romaneasca aducand in prin plan estetica uratului – el vede frumusetea in spatele durerii, a bolii si a inclesterii; acolo unde altii vad ura el vede stralucire; in locul lacrimilor el ofera caldura – totul imbracat intr-un limbaj frust, aproape indecent. Poezia Drum in Iarna nu se dezminte – Arghezi reuseste sublim sa evite orice clasica descriere a iernii, pe el nu il incanta fulgii, el nu se sperie de frig – pentru el Iarna e feerie de argint dar si pustiu si nesfarsit. Ca in multe alte cazuri – lirica e doar un pretext pentru a descrie expereinta poetului, ideile si planurile alterneaza de la frigul exterior la caldura din inimile indragostite, si cred ca doar Arghezi poate sa teasa o poveste de dragoste intr-o zi de iarna…

Drum în iarnă – Tudor Arghezi

Despre Marin Sorescu s-a scris mult, si fara indoiala se va mai scrie. E singular in literatura romana prin faptul ca a reusit sa strabata in poezie slujindu-se de un limbaj atat de simplu, practic, abordabil iar pe alocuri chiar neastamparat si poznas. Ideile si imaginile prezentate sunt imbogatite de sensuri complexe – dar atat de accesibil incat il adori instantaneu. Eu unul – cu un background sanatos petrecut la tara – ma regasesc de fiacare data cand citesc poeziile lui. Ignatul e un cantec la adresa celei mai iubite sarbatori a taranului – si daca ai crescut si tu la tara vei intelege imediat mesajul lui Sorescu: Craciunul fara porc era ca si cand nici nu s-ar fi nascut Isus afirma el, si parca imi amintesc diminetile inghetate cand asistam la taiatul porcului…

Ignatul – Marin Sorescu

Inchei cu Traian Dorz – taranul-psalmist, unul dintre multii artisti romani care au avut de suferit din cauza opresiunii comunistilor. Destinul lui Dorz e strnas legat de amar, durere si necaz – dar lirica sa contine o particularitate ce diferentiaza in mod emblematic versurile sale. Traian Dorz a fost un misionar al miscarii Oastea Domnului in timpuri de crunt intuneric comunist, el a crezut puternic in Adevarata Lumina, si inflacarat de credinta crestina, orice poezie a lui e dominata de iubirea Mantuitorului. Poezia Suierand a jale, vantul e o elegie a unei tainice simtiri – si ne prezinta o imagine statiga, inclestata in frig si uitare, imaginea unui castan batran din curtea copilariei poetului, perdut printre lacrimi albe de zapada

Şuierând a jale, vântul – Traian Dorz

Sper ca v-ati bucurat de acest scurt periplu – si ca dulcea visare v-a facut sa uitati pentru o clipa de orice gand, in timp ce v-ati scufundat in poezie…~

(Vizualizări: 23 în total , 1 azi)

Miron Bogdan

Profesionist în Vânzări și Logistică- un arădean cu mult talent și pasiune pentru cuvântul scris.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.